FC Rapid București· 2 min citire

Soția lui Nicolae Dobrin, impresionată de gestul rapidiștilor: ,,Mă gândeam că e numai al meu, dar e al tuturor

Mormântul lui Nicolae Dobrin/Sursa foto: Digisport

Mormântul lui Nicolae Dobrin/Sursa foto: Digisport

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 7 aug. 2021, 19:18

FC Rapid București înfruntă în această seară, de la ora 21:30, în Trivale, în cadrul etapei a 4-a a Ligii 1, pe FC Argeș, echipă pregătită de Andrei Prepeliță.

Înaintea jocului care se anunță unul destul de spectaculos, rapidiștii au făcut un gest care îi va emoționa pe toți fanii fotbalului românesc.

O delegație a Rapidului s-a deplasat la mormântului lui Nicolae Dobrin, fost mare fotbalist al României, unde a depus o coroană de flori în memoria acestuia. Cu prilejul acestei deplasări la mormântului lui Dobrin, Gica Dobrin, soția fostului fotbalist, a primit un tricou violet cu Rapidul, inscripționat cu numărul 10.

După gestul rapidiștilor, aceasta a reacționat. Gica Dobrin spune că într-un moment credea că Nicolae Dobrin îi aparține doar ei, dar și-a dat seama că, de fapt, era un bun național.

Gica Dobrin

,,Când și-a dat sufletul, se uita în ochii mei să nu plâng. Ne-am căsătorit de copii și a durat căsnicia 41 de ani. Ne-am iubit și ne iubim, așa a fost să fie. Am avut momente grele, mi-era dor.

Cu cât trec anii, e mai greu. Eu l-am protejat pe soțul meu și el pe mine. Mă opresc oamenii pe stradă, își amintesc de o fază... În momentele alea, mă gândeam că e numai al meu, dar mi-am dat seama că e al tuturor.'', a declarat Gica Dobrin.

Citește și NICOLAE CARNAT, ÎNCÂNTAT DE ATMOSFERA DE LA RAPID: ,,LUPTĂM UNUL PENTRU ALTUL, IAR ASTA S-A VĂZUT PE TEREN”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC Rapid București