Spectacol garantat pe Arena Națională! Câți fani sunt așteptați la derby-ul FCSB – Rapid

Partida dintre cele două formații este așteptat cu sufletul la gură de galeriile ambelor echipe, iar fanii pregătesc o atmosferă incendiară la partida de mâine seară!
Dacă în partida tur, derby-ul s-a desfășurat sub asistența a peste 35.000 de oameni, acum, cel mai mare stadion al țării este deschis doar la o capacitate de 50%. Astfel, în tribunele Arenei Naționale pot avea acces 27.500 de persoane, iar MM Stoica anunță că se așteaptă la peste 20.000 de suporteri la ora jocului.
”Avem estimări bune, cred că vor fi peste 20.000 de spectatori. Sperăm că vom obține un rezultat bun și să fie un spectacol de calitate. Dacă tot vin oamenii la zero grade, măcar să plece cu temperatura corpului ridicată”, a declarat Mihai Stoica.
Accesul la meciul dintre FCSB și Rapid se va face pe baza certificatului verde, obținut în urma vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele șase luni. Totodată, spectatorii își pot face și un test antigen chiar la intrarea pe stadion.