Steaua și-a adus antrenor bulgar: „Voi conduce echipa până la finalul sezonului”
Antrenorul bulgar Atanas Petrov va pregăti echipa masculină de volei Steaua până la finalul sezonului.
Atanas Petrov va conduce echipa masculină de volei Steaua până la finalul sezonului
Gruparea bucureșteană l-a demis, azi, pe slovenul Bogdan Kotnik, care în sezonul trecut a dus echipa pe locul 2, după o finală pierdută în fața celor de la Arcada Galați cu 0-3 la general, deși terminase sezonul regulat pe primul loc.
„Sunt de ieri la București. M-am înțeles cu Steaua și voi conduce echipa până la finalul sezonului.
Voi debuta pe banca echipei care a câștigat titlul de 19 ori la sfârșitul acestei săptămâni (n.r. – sâmbătă, de la ora 17:00), când jucăm în deplasare cu Timișoara”, a declarat Petrov.
„Steaua are voleibalisti buni. Cu mai multă muncă, sunt sigur că echipa va evolua mult mai bine în campionat și Cupa României.
Obiectivele stabilite pentru mine de conducerea Stelei sunt ca echipa să joace finalele ambelor competiții”, a adăugat el, potrivit Sportal.
Steaua ocupă locul 6 în campionat, cu 28p (10 victorii), iar CS UV Timișoara este pe 11, penultima poziție, cu 4p și o singură victorie.
În Cupa României, Steaua va întâlni Dinamo în penultimul act, turneul final având loc la Mioveni pe 2 și 3 martie. În cealaltă semifinală se întâlnesc Arcada și Rapid.
Pentru a prelua Steaua, el a plecat de pe banca echipei masculine bulgare Neftohimik Burgas. Petrov a pregătit echipa feminină ȚSKA Sofia între 2001 și 2010. Ulterior, a fost selecționerul naționalei feminine bulgare între 2003 și 2009 și în 2010.
În România a antrenat numai echipe de fete, Și-a început aventura în 2010, când a antrenat Dinamo timp de un sezon. A mai pregătit CSM București (2011-2013), Naționala României (2013) și Medicina Tg. Mureș (2013/2015 și 2015/2016).