Ștefan Bairam nu își găsește liniștea la Craiova: „Lumea așteaptă mult mai mult de la mine! Încerc să muncesc, să fiu umil!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat marți, 30 august 2022, ora 12:52,
Ștefan Bairam
Ștefan Bairam

Universitatea Craiova a învins cu greu FC Botoșani (1-0). Deși eliminați din Conference League, oltenii au reușit să obțină victoria în ultima etapă de campionat și să urce pe locul 5.

Ștefan Bairam, tânăra speranță a oltenilor, a vorbit la finalul partidei cu Botoșani. Acesta a declarat  că simte presiune, dar că Mirel Rădoi a adus un mare plus atât lui, cât și întregii echipe.

„Încerc să muncesc cât mai mult, să fiu umil!”

A fost un meci foarte greu, veneam după o înfrângere. A fost un meci foarte greu în Conference League. Ne așteptam să fie foarte greu și aici. Am întâlnit o echipă bună, dar consider că am fost superiori.

Am încercat să dau din prima, dar nu am fost inspirat. Cred că trebuia să iau altă decizie. Ne bucurăm că am câștigat, nu contează dacă am marcat eu sau nu.

Consider că am făcut un meci foarte bun, chiar dacă am ratat foarte mult. Nu ne gândim la celelalte echipe, ne gândim să luăm cât mai multe puncte, iar la final vom trage linie.

A fost un moment foarte greu când am fost eliminați, dar suntem jucători profesioniști. Sunt conștient că lumea așteaptă mult mai mult de la mine mai ales că mi-am schimbat și numărul de pe tricou. Toată lumea încearcă să mă mobilizeze să fac cât mai mult și să am cât mai multe reușit.

Încerc să muncesc cât mai mult, să fiu umil și să îmi ajut echipa cât pot de mult. Rădoi mi-a dat foarte mare încredere. Avem discuții, îmi explică ce trebuie să fac. Îi plac tinerii și îi place să lucreze cu copiii”, a declarat Ștefan Baiaram, după victoria cu FC Botoșani.

În urma acestui meci, CSU Craiova ocupă locul 5 cu 11 puncte, în timp ce FC Botoșani a suferit astfel prima înfrângere și ocupă locul 4 tot cu același număr de puncte (11).

Stefan Bairamcsu craiovaliga 1