„Stejarii” au aflat când vor juca semifinala cu Georgia în Rugby Europe Championship 2023! Anunțul forului continental

Asociaţia Rugby Europe a stabilit programul meciurilor din semifinalelor Rugby Europe Championship 2023.
Georgia – România se joacă pe 5 martie, de la ora 14:00
Naţionala României va juca pe 5 martie cu selecţionata Georgiei, la Tbilisi, de la ora 14:00 a României. În cealaltă semifinală, Portugalia va întâlni Spania, pe 4 martie, de la ora 19:00, la Lisabona.
România s-a clasat pe locul secund în Grupa B, cu două victorii (67-27 cu Polonia, acasă, 56-5 cu Belgia în deplasare şi 20-38 cu Portugalia în deplasare).
„Rugby Europe a anunţat programul semifinalelor ediţiei 2023 a Rugby Europe Championship. Astfel, România va întâlni Georgia, în deplasare, pe 5 martie, ora 14:00, cele două echipe urmând să joace, pe lângă calificarea în finala competiţiei, şi pentru trofeul Antim Ivireanu. Meciul va avea loc la Tbilisi”, a anunţat Federaţia Română de Rugby, pe site-ul oficial.
În play-out-ul locurilor 5-8, pe 4 martie se joacă partidele Ţările de Jos – Belgia, de la ora 14:15, la Amsterdam, şi pe 5 martie, Polonia – Germania, de la 21:00, la Gdynia.
Toate meciurile pentru stabilirea clasamentului final au loc pe 19 martie. La Amsterdam, de la ora 13:30, se joacă partidele pentru locurile 7-8, şi de la ora 16:00, poziţiile 5-6.
Finala Rugby Europe Championship va avea loc în Spania, la Badajoz, de la ora 21:00, iar de la ora 18:15, în aceeași localitate se va disputa finala mică.