„Stejarii” pleacă pe 28 iunie în America de Sud, pentru a participa la Turneul de Vară World Rugby: „Trebuie să câștigăm toate meciurile”

Internaționalul Cristi Boboc a declarat, marți, după antrenamentul susținut pe Stadionul Cotroceni din Capitală, că prima reprezentativă trebuie să câștige toate cele trei partide amicale programate în turneul din America de Sud în luna iulie.
Adversare vor fi Chile, Uruguay și Argentina XV
‘Este greu, e cald, dar trebuie să ne pregătim, nu avem ce face. Trebuie să pregătim meciurile din această vară cât se poate de bine. Ne hidratăm, avem mai multe momente de pauză pe timpul ședințelor de pregătire, însă trebuie să ne antrenăm. Chiar dacă aici e cald și în America de Sud va fi iarnă, eu spun că e bine, corpul se adaptează rapid. În acest turneu, din punctul meu de vedere, trebuie să câștigăm toate meciurile ca să ne fie mai ușor în grupa de la Cupa Mondială’, a afirmat el.
Având în vedere numărul mare de absenți din lot, Boboc susține că jucătorii tineri trebuie să profite de șansa care li se oferă în America de Sud.
‘Cei din Chile și Uruguay își vor face în aceste meciuri cu noi strategiile pentru partidele de calificare la Cupa Mondială pe care le vor avea ulterior. Acest turneu este o oportunitate pentru cei tineri. Toți am fost tineri și am primit șansa să jucăm. De aceea trebuie să dea și ei 100% și sunt sigur că o vor face. De aceea sunt optimist că vom face meciuri frumoase în America de Sud. Sunt jucători care ne vor lipsi în aceste meciuri, dar e momentul celor tineri. De asta spun că trebuie să profite de șansa care li se oferă’, a explicat el.
Cristi Boboc, care va fi căpitanul României în turneul sud-american, speră să îi ajute cu experiența sa pe cei mai tineri colegi ai săi.
‘Voi fi căpitan, e un lucru bun, o nouă oportunitate pentru mine. O să primit de ea și o să încerc să îi ajut pe cei tineri cât pot cu experiența mea’, a precizat Boboc.
Echipa națională de rugby a României va pleca pe 28 iunie în America de Sud acolo unde va participa la Turneul de Vara World Rugby. În cadrul acestui turneu, prima reprezentativă va disputa trei meciuri de pregătire cu Chile (5 iulie), Uruguay (12 iulie) și Argentina XV (18 iulie).