Actualitate· 1 min citire

Ambasadoarea SUA la București l-a felicitat pe David Popovici pentru medalia de aur: ”Să ne revedem pe cât mai multe podiumuri”

David Popovici

David Popovici

Scris de Popescu Mihai Publicat: 29 iul. 2024, 23:29

Înotătorul David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 metri liber, luni seară, la Jocurile Olimpice de la Paris. Înotătorul român a câștigat o cursă de-a dreptul dramatică, înregistrând timpul de 1:44,72. Este prima medalie de aur din istorie pentru înotul românesc.

Sportivul legitimat la CS Dinamo a revenit uluitor pe ultimii 50 de metri și a câștigat la două sutimi de britanicul Matthew Richards. Podiumul a fost completat de americanul Luke Hobson.

Ambasadoarea SUA la București Kathleen Kavalec îi felicită pe David Popovici pentru medalia de aur obținută la Jocurile Olimpice.

”Felicitări David Popovici și Luke Hobson pentru medalia de aur, respectiv bronz la proba de 200 metri liber. Să ne revedem pe cât mai multe podiumuri!”, este urarea Ambasadei SUA.

David Popovici încheie o perioadă de secetă de 20 de ani a natației românești. Ultima medalie la Jocurile Olimpice pentru înotul românesc a fost câștigată de Camelia Potec și Ionuț Florea la JO de la Atena 2004.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News