Simona Halep (2 WTA) va juca împotriva canadiencei Eugenie Bouchard (80 WTA) în turul doi al turneului de categorie Premier 5 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite).
Bouchard, beneficiară a unui wild card, a învins-o în runda inaugurală pe bielorusa Vera Lapko (locul 60 WTA), scor 6-3, 6-4. Sportiva canadiancă a vorbit într-un interviu acordat celor de la WTA despre adversara ei, Simona Halep.
”Poate ajunge la orice minge și ți-o poate întoarce periculos. Uneori când forțează trimite lovituri și mai bune. Trebuie să înțelegi că e ca și ca și cum ai trage la un perete. Trebuie să intri în joc și să găsești o breșă!'' a declarat Bouchard.
"Voi intra pe teren și voi da totul. Îmi voi juca fiecare șansă, asta e cel mai important. Nu vreau să am niciun regret după meciul cu Simona, indiferent ce se întâmplă. Acesta este obiectivul meu numărul unu." a mai spus adversara Simonei Halep.
‘Super Simo’ a mai jucat de patru ori cu Eugenie Bouchard și a învins-o în trei rânduri!
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News