Marius Stan pleacă de la Petrolul! Actualul președinte a făcut anunțul în platoul emisiunii TV ''Neconvențional'', de la postul local Ploiești TV.
Jurnalistul Cristian Anghelescu a relatat declarația președintelui chiar înainte de difuzarea emisiunii, diseară la ora 21.00.
“Indiferent cum se termină acest sezon, chiar dacă Petrolul promovează (și o să promoveze!), sunt decis să părăsesc gruparea și să-mi văd de viață! Nu este o decizie luată la cald, este hotărârea mea și veți vedea că o voi respecta!” - este declarația lui Marius Stan care nu lasă loc de interpretări.
Recent, oficialul petrolist a fost în centrul unui episod neplăcut. S-a întâmplat după meciul cu Sănătatea Cluj, din Cupa României. Atunci, Marius Stan, care le promisese jucătorilor anumite prime înaintea partidei, a fost contrazis de Mădălin Mihailovici chiar în fața întregului grup de jucători. S-a întâmplat chiar după următoarea partidă, cea cu Concordia Chiajna, de la Ploiești.