Actualitate· 2 min citire

Burleanu, mesaj pentru Contra: "În maxim 3 săptămâni vom lua decizia finală!"

burleanu-contra

burleanu-contra

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 16 nov. 2019, 17:07

Cosmin Contra e aproape să părăsească naționala României, însă FRF nu se grăbește să ia o decizie extrem de importantă.

Răzvan Burleanu a anunțat când se va decide soarta lui Contra.

"Am avut o discuție foarte scurtă după meci, vom avea acum în Spania una mai așezată. Nu voi emite un punct de vedere personal înainte de a vorbi cu Cosmin, a fost un jucător emblematic pentru România, un antrenor care și-a asumat o misiune dificilă într-un moment greu al echipei naționale. A contribuit și la tranziția dintre generații. Nu cred că un alt antrenor ar fi putut garanta că România ar fi arătat altfel decât aseară la meciul cu Suedia.

O decizie finală în privința staff-ului tehnic va fi luată în maximum 3 săptămâni, în această perioadă se va întruni Comisia Tehnică, urmată apoi de o ședință a Comitetului Executiv. Nici eu, nici directorul tehnic, nici vreun alt reprezentant al FRF nu a discutat cu niciun antrenor în această perioadă", a spus Burleanu.

burleanu

"Aseară am fost la vestiar, să le spun jucătorilor și staffului tehnic că mai avem o șansă în continuare, chiar dacă nu suntem siguri de calificarea în playoff. Ne dorim ca Austria să facă un rezultat pozitiv. Ei erau foarte dezamăgiți, foarte dărâmați. Meciul cu Spania e unul care ar trebui să ne dea încredere pentru playoff-ul din primăvară de anul viitor.

Această oportunitate de a te califica la un turneu final pe care-l găzduiești se întâlnește o dată în viață. Aseară am învățat că este o distanță mare între fotbalul românesc și cel suedez. Ei au arătat că merită să meargă la Euro, iar noi să stăm acasă", a mai afirmat Burleanu.

romania-suedia-arena-nationala
Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News