Echipa Farul Constanța a învins sâmbătă, în deplasare, scor 1-0, formația FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii. Este prima victorie din noua ediție de campionat, după cele două egaluri de vineri.
La finalul meciului, Alexandru Buzbuchi, portarul de rezervă de la Farul, a oferit mai multe declrații.
"A fost prima etapă, într-o formulă în care nu am jucat așa de multe meciuri. Căldură mare, a trebuit să intrăm repede în joc și cred că am meritat victoria. Am practicat un fotbal destul de bun și mă bucur că am putut să-mi ajut echipa.
Indiferent cine intră în primul "11", relațiile de joc sunt acolo. Cred că trebuie să avem curaj. Nu e nicio presiune, mă bucur să joc ori de câte ori am ocazia. Mergem înainte, avem o provocare foarte mare și sperăm să îi facem față.
Cred că la șutul lui Biceanu, pe contre-pied, a fost o intervenție mai dificilă. Mă bucur că mi-am ajutat echipa. Mergem la Tiraspol cu un moral ridicat, am jucat bine în primul meci", a spus Alexandru Buzbuchi.