CFR Cluj l-a numit, vineri, dimineață, pe Andrea Mandorlini în funcția de antrenor principal al echipei.
De asemenea, clubul ardelean a anunțat la prânz primul transfer din această perioadă de mercato, fiind vorba despre nigerianul Philip Otele.
”Începând din această vară, mijlocașul Philip Otele va îmbrăca tricoul alb-vișiniu!
Nigerianul de 24 de ani vine în Gruia de la UTA Arad, după o perioadă de un an și jumătate petrecută la echipa arădeană, unde a bifat 58 de partide și a înscris de 11 ori.
Îi dorim multă baftă și cât mai multe reușite la CFR Cluj!”, a scris clubul din Gruia pe site-ul oficial.