CSO Voluntari a fost învinsă la debutul în Liga Campionilor! CSM Lugoj și CSM Târgoviște s-au impus în Challenge Cup

Alice Kapelovies
Campioana CSO Voluntari a fost învinsă, în deplasare, de formația italiană Savino Del Bene Scandicci cu 0-3, în primul meci din grupa E a Ligii Campionilor.
CSO Voluntari va juca, în continuare, acasă, cu Bielsko-Biala
În primele două seturi, echipa ilfoveană a luptat de la egal cu puternica formație peninsulară în special datorită prestației de senzație a ridicătoarei Alice Kapelovies.
Pe lângă faptul că și-a pus în evidență colegele, ea a realizat nu mai puțin de 12 puncte, dintre care 9 din serviciu, două din atac și unul cu blocajul.
Gazdele și-au adjudecat ambele manșe cu același scor, 25-20, după care s-au dezlănțuit în ceea ce avea să fie ultimul set, câștigat cu 25-12, în care căpitanul Kapelovies a pus pe tabelă trei puncte, două din serviciu și unul cu un atac excelent de lângă fileu.
Cealaltă partidă a etapei inaugurale în Grupa E, între BKS Bostik ZGO Bielsko-Biała (Polonia) și Allianz MTV Stuttgart (Germania), va avea loc joi. În etapa secundă, CSO Voluntari va juca pe teren propriu, în Sala Polivalentă din București, pe 13 noiembrie, cu Bielsko-Biala.
Prima clasată în fiecare din cele cinci grupe se califică în sferturile de finală. Toate echipele de pe locul 2 și una de pe locul 3 ajung în faza play-off, unde vor juca pentru trei locuri disponibile în sferturi. Celelalte formații de pe locul 3 sunt repartizate în sferturile CEV Cup.
Meciurile din grupe se încheie în 22 ianuarie 2025, iar Turneul Final Four va avea loc în 3-4 mai. CSO Voluntari a debutat în competiție în preliminarii, în care a eliminat pe Rabotnicki Skopje, cu dublu 3-0.
Rapid va debuta joi, în Challenge Cup, în deplasare, cu Volley Roma
În schimb, CSM Târgoviște și CSM Lugoj au învins miercuri, pe teren propriu, formațiile MAV Szekesfehervar, respectiv Olymp Praga, în manșa tur din faza 16-lor Challenge Cup.
CSM Târgoviște a câștigat cu 3-1 (18, -23, 18, 25). Manșa retur va avea loc 12 noiembrie. CSM Târgoviște s-a calificat în 16-imi după 3-1 și 3-1 cu TJ Ostrava.
La rândul ei, CSM Lugoj s-a impus tot cu 3-1 (-23, 15, 21, 16). Manșa secundă va avea loc în 13 noiembrie. CSM Lugoj a ajuns în 16-imi după 3-0 și 3-0 în fața campioanei Cehiei, VK Selmy Brno.
În 16-le de finală a fost repartizată direct Rapid, care va juca, joi, în deplasare, manșa tur cu Volley Roma, iar returul pe teren propriu, în 12 noiembrie. În 2023, CSM Lugoj a ajuns până în final.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























