Atacantul Denis Alibec (31 de ani) a semnat cu Atromitos, la sfârșitul lunii ianuarie. Înainte de transfer, internaționalul român a negociat și cu Rapid.
"Puteam să-l iau și 'la sentiment', dar noi vrem să facem lucrurile așa cum trebuie, să nu amăgim jucătorii și să nu le promitem sume pe care nu le putem acoperi.
E o presiune uriașă la o echipă cu suporteri, pentru că fanii tot timpul își doresc performanță și cei mai buni jucători, dar trebuie gestionată foarte bine această dorință a suporterilor și transpusă în banii investiți.
E un buget care e stabilit la început de sezon și trebuie să ne ținem de el, ca să nu mai repetăm greșelile din trecut. Și eu aș vrea să am bugetul CFR-ului", a spus Daniel Nicuale, la Liga Digisport.
Daniel Niculae
Alibec a jucat în trei partide la Atromitos și a marcat două goluri. 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Denis Alibec, potrivit Transfermarkt.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News