Doliu în lumea baschetului! Un jucător legendar s-a stins din viață la de 73 de ani

Bob Lanier
Bob Lanier, jucător profesionist de baschet american, a încetat din viață la vârsta de 73 de ani, după o luptă grea cu cancerul. A evoluat de 8 ori în All-Star și în 1982 a fost inclus în Hall of Fame.
Bob Lanier a jucat 14 sezoane în NBA
Detroit Pistons l-a recrutat pe Bob Lanier de la St. Bonaventure în draftul din 1970 cu prima alegere. El a fost ales echipa debutanților din NBA în sezonul 1970-71, având o medie de 15,6 puncte. De asemenea, a fost numit cel mai valoros jucător la All Star din 1974, scrie CNN.
„Bob Lanier a fost un jucător din Hall of Fame și printre cei mai talentați centre din istoria NBA. Impactul său asupra ligii a depășit cu mult ceea ce a realizat pe teren”, a spus comisarul NBA Adam Silver.
„Influența sa enormă asupra NBA a fost văzută și în perioada în care a fost președinte al Asociației Naționale a Jucătorilor, unde a jucat un rol cheie în negocierea unui contract colectiv care să schimbe jocul.
Lanier a fost, de asemenea, ambasador global al ligii timp de mai bine de 30 de ani, călătorind prin lume pentru a preda valorile jocului și pentru a avea un impact pozitiv asupra tinerilor de pretutindeni”, a mai spus Silver.
„Trimitem cele mai profunde condoleanțe familiei și prietenilor lui Bob”, a încheiat comisarul NBA.
Bob Lanier a dus Milwaukee Bucks de cinci ori în finala conferinței
Omagiu i-a adus și echipa la care a debutat în baschetul profesionist. „Detroit Pistons este profund întristată de trecerea lui Bob Lanier, o adevărată legendă care a însemnat atât de mult pentru orașul Detroit și pentru generații de fani ai Pistons.
Oricât de feroce și dominant a fost Bob pe teren, era amabil și de liniștit în comunitate. În calitate de ambasador, atât pentru organizația Pistons, cât și pentru NBA, el a reprezentat liga noastră, franciza și fanii noștri cu mare pasiune și integritate”, a declarat proprietarul Pistons, Tom Gores.

Lanier a jucat și la Milwaukee Bucks, echipă alăpturi de care a câștigat de cinci ori la rând divizia din care făcea parte. „Am învățat atât de multe de la Bob doar văzând cum intră în contact cu oamenii. Era un prieten apropiat de care îmi va fi dor, la fel ca și atâtor colegi din NBA care au fost inspirați de generozitatea lui”, a mai spus Silver.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























