Actualitate· 1 min citire

Două cluburi importante îl au în vizor pe Andrei Rațiu după EURO 2024

Andrei Rațiu

Andrei Rațiu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 9 iul. 2024, 18:39

Mai multe cluburi internaționale și-au exprimat interesul pentru serviciile lui Andrei Rațiu după prestațiile bune ale jucătorului român de la EURO 2024.

Jurnalistul spaniol Amaro Jonay a anunțat că alte două echipe, respectiv Fenerbahce și Galatasaray, îl au pe Rațiu pe lista de transferuri.

Cu toate acestea, ”Sonic” nu ar fi principalul favorit pentru niciunul dintre cele două cluburi din Turcia.

”Fenerbahce și Galatasaray au pe listă opțiunea de a se întări în flancul drept cu jucătorul celor de la Rayo Vallecano, Andrei Rațiu. Nu sunt oferte pe masă deocamdată și nu este prima opțiune a celor două cluburi. Fotbalistul se odihnește și se gândește doar la Rayo”, a anunțat jurnalistul spaniol Amaro Jonay pe rețelele sociale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News