Actualitate· 2 min citire

FCSB, lovită de 'virusul FIFA'. Vintilă: "Nu este criză, nu mă tem!"

Vintilă Tănase Moruțan

Vintilă Tănase Moruțan

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 23 nov. 2019, 23:35

FCSB a fost lovită de virusul FIFA, sindromul pe care granzii precum Barcelona sau Real Madrid îl acuză de multe ori imediat după o pauză internațională. 

Vedetele roș-albaștrilor au acuzat întreruperea de două săptămâni a campionatului, care a părut că nu le-a priit la meciul cu Astra Giurgiu, scor 1-3.

"Ne-au analizat foarte bine și nu am reușit să luăm cele trei puncte. Au fost 11 pe teren, nu doar Budescu și alibec, toată echipa a jucat foarte bine. Nimic nu ne-a ieșit, un joc foarte prost făcut de noi, nu am avut posesie foarte bună, nu am schimbat direcția de atac. Noi atacanții nu am făcut nimic periculos. După o pauză de două săptămâni se poate orice în fotbal" - a declarat Florinel Coman.

Bogdan Argeș Vintilă a explicat de ce l-a schimbat la pauză pe Tănase, dar a vorbit și despre situația lui Adi Popa. Antrenorul de la FCSB consideră eșecul cu Astra doar un accident de parcurs.

"Tănase a jucat cu febră, la pauză nu mai putea să respire. Adi Popa este sub contract cu FCSB, iar astăzi nu a fost în lot, nu este nicio problemă. Meciul este istorie, nu mai putem face nimic, decât să învățăm ce este de învățat. Nu este nicio criză, nu mă tem, aștept o reacție a jucătorilor" - a declarat antrenorul FCSB.

Eșecul cu Astra a pus capăt unei serii de cinci victorii consecutive obținute de FCSB în Liga 1. Vicecampioana va juca sâmbătă în deplasare, cu FC Voluntari.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News