Echipa Gloria Buzău a promovat matematic în Superliga de fotbal a României, după ce a învins Unirea Slobozia cu 3-0 (0-0).
Partida a avut loc la Buzău și a contat pentru etapa a 9-a, penultima a fazei play-off a Ligii 2. Echipa antrenată de Andrei Prepeliță s-a impus prin golurile marcate de Daniel Benzar (67, 90+2) și Alexandru Dandea (71).
Gloria a ratat și un penalty, prin Cristian Dumitru (24), mingea lovind transversala. Gloria se alătură Unirii Slobozia în eșalonul de elită, singurele necunoscute din play-off-ul ligii secunde fiind pozițiile ocupate la final de echipele care vor susține barajele pentru Superligă, CS Mioveni și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Celelalte meciuri ale rundei, CSC Șelimbăr - CS Mioveni și Corvinul - AFK Csikszereda, au loc miercuri. De precizat că CSC Șelimbăr și Corvinul nu au drept de promovare, fiind cluburi de drept public. Ca urmare, AFK Csikszereda și CS Mioveni vor lupta pentru promovare, în meciuri de baraj cu ocupantele locurilor 7 și 8 din play-out-ul Superligii.