Actualitate· 4 min citire

Lăcrămioara Perijoc îl trage de mânecă pe Eduard Novak: „Încă nu am primit premierea de la Ministerul Sportului”

Lăcrămioara Perijoc

Lăcrămioara Perijoc

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 11 iul. 2022, 11:58

Pugilista Lăcrămioara Perijoc a câștigat medalia de argint la CM din Turcia, care a avut loc în luna mai. Au trecut 2 luni, dar sportiva încă nu a primit premierea de la Ministerul Sportului.

„Dacă nu ar fi bani, nu ai putea să te pregătești”, declară Lăcrămioara Perijoc

Lăcrămioara Perijoc a fost învinsă în finala categoriei 54 kg, la Campionatul Mondial de box de la Istanbul, de turcoaica Hatice Akbaș, aceasta impunându-se la puncte, 3-2.

Meciul a avut loc pe 20 mai, dar premierea promisă de Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, rămâne, deocamdată, doar pe hârtie.

„Încă nu am primit premierea de la Ministerul Sportului, încă aștept, știind că se urmează anumite proceduri. Este un risc pe care noi sportivii ni-l asumăm și avem răbdare. Dar eu m-am pregătit mai ales pentru a câștiga pe plan mondial, nu pentru bani.

Banii sunt o consecință a muncii tale și a efortului pe care îl depui. Așa că nu mă așteptam ca la întoarcere să găsesc banii pe masă. M-am dus în Turcia pentru că am muncit foarte mult, am vrut să arăt ce pot, am vrut să-mi fac mândră țara, am vrut să-mi cânte imnul.

10 medalie-01

Sunt mult mai multe lucruri pentru care faci sport și performanță, nu doar pentru bani. Cu siguranță că și banii contează pentru că dacă nu ar fi bani, nu ai putea să te pregătești și să ajungi acolo”, a declarat Lăcrămioara Perijoc la Radio Sport Total FM.

Lăcrămioara Perijoc s-a îndrăgostit de box de prima dată când am intrat în sală

Perijoc a explicat și de ce a ales să practice acest sport. „M-am regăsit în box pentru că practic sport de când mă știu. Am fost mereu îndrăgostită de sport. Boxul mi-a ieșit în cale la vârsta de 17 ani.

De prima dată când am intrat în sală m-am îndrăgostit de acest sport. Mie îmi place foarte mult să muncesc și să mă dedic în totalitate sportului, iar aici am avut satisfacția rezultatelor și a muncii mele.

Rezultatele au venit după aproape 10 ani de muncă, deci nu este ușor să faci performanță, dar așteptarea a meritat.

Aș putea să spun că am fost o fire mai agresivă de mică, mai băteam și la școală, și cu frații. Înainte de box am jucat și fotbal, tenis de masă, handbal, am încercat să mă apropii de judo, dar nu m-am regăsit, sporturi care în general se fac în perioada gimnazială și a liceului.

Cu fotbalul am cochetat și în perioada în care făceam box deja”, a mai spus vicecampioana mondială de la Istanbul.

„Ca să ajungi în vârf trebuie să te pregătești ca băieții”, spune Lăcrămioara Perijoc

Sportiva a spus și care sunt sacrificiile pe care le face pentru a practica boxul la nivel înalt. „Când m-am apucat de box aveam în jur de 60 de kg, însă în timp a trebuit să slăbesc deoarece trebuie să facem anumite sacrificii pentru performanță.

Trebuie să facem aceste slăbiri pentru a prinde categoria. Mai sunt și alte aspecte pe care nu toată lumea le știe. Ca să ajungi în vârf trebuie să te pregătești ca băieții. Dacă vrei să ajungi la nivel mondial trebuie să te pregătești chiar mai bine decât un băiat.

Trebuie să muncești foarte mult. Nu poți munci mai puțin și să ajungi sus. Deci noi muncim foarte mult.

Din cauza furăciunilor și a deciziilor nedrepte care se dau, cei de la Comitetul Internațional Olimpic se gândesc să scoată boxul de la Jocurile Olimpice. Și în continuare se fac anumite măgării în sportul acesta, însă în 2024 este cert că va fi box la JO”, a încheiat ea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News