OPINIE | Maradona nu a fost cel mai mare! Maradona a fost Maradona

maradona
Maradona nu a fost cel mai mare! Ca să câștigi o asemenea competiție a comparațiilor, trebuie să participi. Maradona a fost Maradona. Maradona și restul!
Când a spus "dacă aș fi fost îmbrăcat într-un costum alb la o nuntă și ar fi venit spre mine o minge plină de noroi, aș fi făcut stop pe piept fără să stau pe gânduri", marele Diego nu a glumit! Tot ce a făcut pe teren, toată moștenirea pe care o lasă în urmă, vine din dragostea de minge.
https://www.youtube.com/watch?v=Cdf6D19Etmc
Maradona încânta încă de la încălzire, nu trebuie să fii specialist ca să vezi legătura incredibilă dintre el și mingea de fotbal. Maradona era legendar și când ținea duble imprimând mingii un efect invers, cu ușurința cu care un copil ține în aer un balon.
Maradona și-a păstrat întreaga viață candoarea copilului de la "Cebolitas", cel care a pornit la drum cu mingea la picior ca să își scoată familia din sărăcie și a sfârșind aducând fericire unei planete întregi.
Diego a fost un sentimental și, pe cale de consecință, un tip sensibil, care a căzut sub presiunea propriei faime. Vorba uneia dintre melodiile care i-au fost dedicate, "La mano de dios". "Si Jesús tropezó, por qué él no habría de hacerlo?" (Dacă Iisus s-a împiedicat, de ce nu putea să o facă el?).
https://www.youtube.com/watch?v=8NI5oTTW_is
Maradona a fost sincer până la capăt. A vorbit despre corupția FIFA de zeci de ori și nu a fost niciodată una dintre "mascotele" aflate la cheremul forului mondial. Moștenirea pe care a lăsat-o pe teren a făcut pentru fotbal mai mult decât o sută de departamente de marketing și publicitate.
Maradona s-a dus, dar rămâne în urmă vorba lui Jose Mourinho. "O persoană moare doar atunci când moare ultimul om care a iubit-o", spunea portughezul despre Bobby Robson, antrenorul pe care Diego l-a învins în celebrul sfert de finală de la Mondialul din 86. Maradona nu va muri niciodată.
Încheindu-și viața, El Pibe d'Oro a lăsat în urmă dragostea unei generații pentru fotbal. Totul din dragostea pentru minge.
CITEȘTE ȘI: VIDEO | Omagii pentru marele Diego! Guardiola: “Contează ce ai făcut pentru viețile noastre!”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























