La mai puțin de trei săptămâni după infarctul miocardic care i-a grăbit retragerea din fotbal, Iker Casillas a mai primit o lovitură. Soția sa a anunțat că se luptă cu o boală cumplită!
https://www.youtube.com/watch?v=KOh7Grq9xKE
Iker Casillas și Sara Carbonero, protagoniștii sărutului care a făcut înconjurul lumii la Cupa Mondială din 2010, trec prin momente delicate. Legendarul portar al lui Real Madrid și al naționalei Spaniei își va încheia cariera la 37 de ani. În urmă cu trei săptămâni a suferit un atac de cord în timpul antrenamentului de la echipa sa de club, FC Porto.
Acum, soția sa, Sara Carbonero, a dezvăluit faptul că se luptă cu un cancer ovarian. Fost reporter TV, Sara a suferit deja o intervenție chirurgicală și speră să poată învinge boala.
"Nici nu ne-am revenit dintr-un șoc și viața ne-a surprins din nou. De data aceasta este vorba despre mine și acel cuvânt din șase litere pe care nici nu pot să îl scriu" - a fost mesajul emoționant postat de Sara Carbonero pe o rețea socială.
Iker Casillas și Sara Carbonero au o relație din 2009 și au devenit soț și soție în urmă cu trei ani.