Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova a pierdut luni, în primul tur de la US Open, în fața franțuzoaicei Diane Parry.
Cehoaica a câștigat un singur game cu Parry
A fost ultimul meci al cehoaicei în circuit, Kvitova luând decizia de a se retrage din activitate.
Petra Kvitova (35 de ani) este acum pe locul 543 în clasamentul WTA și a disputat luni un meci în primul tur de la US Open. Adversara ei, franțuzoaica Diane Parry (22 de ani, locul 107 WTA), nu a avut nici o problemă în fața fostului număr 2 mondial și s-a impus după numai 52 de minute de joc, în două seturi, 6-1, 6-0.
Revenită în competiție în februarie 2025, după o absență de șaptesprezece luni – timp în care a devenit mamă, fiul ei, Petr, născându-se în iulie 2024 - Kvitova nu și-a regăsit niciodată ritmul. Cehoaica, căsătorită cu antrenorul ei Jiri Vanek, nu a reușit să obțină cu Parry victoria la care spera, declarând după meci că a fost „copleșită de emoții” chiar înainte de a păși pe teren.
A fost ultimul meci pentru Kvitova, după 19 ani petrecuți în circuit. Kvitova a fost dublă câștigătoare la Wimbledon (2011 și 2014), cucerind 31 de titluri WTA, șase Cupe Billie Jean King și o medalie de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.
La sfârșitul anului 2016, Petra Kvitova a fost victima unui atac teribil comis de un intrus la domiciliul ei.
Apoi a trebuit să fie supusă unei intervenții chirurgicale la mâna stângă, iar medicii i-au dat doar 10% șanse să joace din nou. Ea a reușit însă să ajungă din nou într-o finală de Grand Slam, la Australian Open, în 2019.