Proaspăt numit în funcția de președinte la Universitatea Craiova, Sorin Cârțu a anunțat ambițiile alb-albaștrilor pentru playoff. Noul număr unu din Bănie nu concepe mai puțin decât o clasare pe podium a echipei lui Devis Mangia.
Cârțu nu ascunde însă visul cel mare al oltenilor: titlul de campioană!
"Vreau să fiu primul care câștigă campionat - cupa - campionat, ca fotbalist, antrenor și președinte" - Sorin Cârțu, la Digi Sport.
Sorin Cârțu crede că echipa lui Mangia are toate motivele să sacrifice spectacolul de dragul rezultatelor în playoff.
"Perioada asta de 10 etape reprezintă un moment în care echipa trebuie să exploateze rezultatul, nu spectacolul din teren. După mine, trebuie să se urmărească media de puncte. Asta ar trebui să fie ideea echipei, rezultatele pozitive. Cutoate astea, obiectivul echipei este să joace în cupele europene" - a anunțat Cârțu.
Noul oficial al clubului din Bănie a vorbit și despre rolul său în structura clubului și relația cu Devis Mangia.
"Mă implic în strategia clubului, dar în momentul în care se va dori aducerea unui jucător mi se va cere părerea. Dacă Mangia vrea să se sfătuiască cu mine foarte bine, el decide dacă vrea un sfat de la mine sau nu. Eu nu-i impun nimic. Eu voi înțelege orice decizie va lua, pentru că am antrenat și eu vreo 30 de ani. Nu știu cum va decurge relația cu el, vom vedea. Prin urmare, eu sunt specialist al fotbalului, eu nu-mi dau cu părerea de dragul de a face asta" - a explicat "Sorinaccio".
În etapa a doua a playoff-ului, Universitatea Craiova va juca în deplasare cu Sepsi, vineri, de la 20:30.