Sportiva kenyană Sarah Chepchirchir a fost suspendată opt ani, după ce s-a constatat că fosta câștigătoare a maratonului de la Tokyo a încălcat pentru a doua oară normele antidoping, a anunțat marți, într-un comunicat, Unitatea de Integritate a Atletismului (AIU), potrivit Reuters.
Chepchirchir a avut un rezultat analitic nefavorabil pentru testosteron, a precizat AIU. Proba a fost recoltată la maratonul Bangsaen42 Chonburi din Thailanda, în noiembrie.
Sportiva în vârstă de 39 de ani a fost anterior suspendată patru ani în 2019, cu efect retroactiv din 11 aprilie 2018, din cauza unor anomalii în pașaportul său sangvin.
Cea mai recentă interdicție se aplică retroactiv din data de 22 decembrie 2023, iar rezultatele obținute de Chepchirchir în competiții începând cu data de 5 noiembrie vor fi anulate.
Chepchirchir, care a câștigat maratonul de la Tokyo în 2017, a avut opțiunea de a obține o reducere a interdicției cu un an prin recunoașterea oficială a acuzației, dar nu a reușit să facă acest lucru până la termenul limită de 11 februarie.