Înfrângerea din derby-ul cu Rapid, a treia suferită de Petrolul în actualul sezon, a umplut paharul pentru conducerea și suporterii găzarilor.
Flavius Stoican și-a pierdut aproape total capitalul de încredere cu care a început sezonul. Potrivit observatorulph.ro, antrenorul ar fi primit un ultimatum din partea conducerii: victorii pe linie în următoarele trei partide sau demiterea!
5 victorii, 3 remize și 3 înfrângeri este bilanțul "lupilor" după 11 meciuri disputate în actuala stagiune, unul departe de graficul unei echipe care își propune promovarea.
Dacă situația din clasament nu este una încă dramatică, jocul echipei este cel care l-a făcut pe Stoican să își piardă susținerea. Petrolul a înscris 11 goluri în 11 etape, iar în partidele cu adversari importanți numărul ocaziilor de a marca a putut fi numărat pe degetele unei singure mâini.
Pe cel mai important forum al suporterilor petroliști, fanii au deschis deja o discuție cu privire la demiterea lui Flavius Stoican. 79% dintre cei care au votat sunt de părere că antrenorul trebuie înlocuit!
Următorul meci al Petrolului se va disputa sâmbătă, de la 11:30, atunci când galben-albaștrii vor întâlni Concordia Chiajna, la Ploiești.