Naționala Suediei a efectuat antrenamentul oficial înaintea confruntării de pe Arena Națională. Selecționerul vikingilor a vorbit din nou despre temerea legată de scandările rasiste ale suporterilor români.
Deși i-a fost reamintit că fanii de la București nu au fost niciodată sancționați pentru comportament rasist, Jan Andersson a reluat tema la conferința de presă dinaintea partidei.
"Am discutat despre acest lucru cu jucătorii acum 3 sau 4 zile și am stabilit ce ar trebui să facem în cazul în care vor fi astfel de probleme. Nu suntem preocupați de asta. Sperăm să nu fie probleme din cauza rasismului, mai ales în meciul de mâine, dar evident că este datoria selecționerului și a Federației din Suedia să cunoască regulile și să știe cum să reacționeze în cazul în care vor fi astfel de probleme" - a declarat selecționerul Suediei.
Căpitanul oaspeților, Andreas Granqvist, a vorbit și despre gestul care a fost interpretat ca o aroganță a vikingilor, acela de a prezenta echipamentul oficial pentru EURO 2020 înaintea meciului de la București.
"N-a fost decizia noastră, a fost decizia celor de la Federație și a celor de la Adidas. Sperăm că vom merge la EURO, dar vom avea aceste tricouri indiferent ce se va întâmpla" - a declarat fundașul lui Helsingborg.
https://www.facebook.com/svenskfotboll/videos/732083893971785/
România - Suedia se va juca vineri seară, de la 21:45, în fața unui stadion plin. Toate cele 50.000 de bilete puse în vânzare au fost epuizate.