Legenda stelistă Marius Lăcătuș (59 de ani) e de părere că antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă (43 de ani), ar putea fi demis de pe banca echipei din „Ștefan cel Mare” dacă va pierde meciul cu FCSB, de duminică seară.
„Eu cred că presiunea este un pic mai mare pe Burcă decât pe jucători la jocul de mâine (n.r. - duminică). Mă gândesc că ar putea fi demis dacă pierde cu FCSB.
Lumea uită destul de repede lucrurile bune pe care le-ai făcut. Nimeni nu se aștepta ca Burcă să promoveze cu Dinamo după retrogradare, în situația în care se găsea Dinamo. Nu ar mira pe nimeni dacă ar fi demis după meciul cu FCSB.
Ce s-a făcut bun s-a făcut, dar acum toată suflarea dinamovistă așteaptă rezultate, iar, dacă acestea vor întârzia să apară încă o perioadă nu îi va fi deloc simplu lui Burcă. E un meci care va conta enorm.
Dacă vor câștiga, lucrurile se vor așeza. Dacă se vor ridica la un nivel destul de bun, poate va exista înțelegere, dar dacă vor pierde și vor pierde fără să pună probleme, situația lui va fi una dificilă”, a afirmat Marius Lăcătuș, potrivit Digi Sport.