Federația Română de Gimnastică a anunțat, sâmbătă seară, că TAS a decis că Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, iar Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4.
Bărbosu obține medalia de bronz, iar Voinea încheie competiția pe locul 4
Federația Română de Gimnastică a fost reprezentată la TAS de societatea de avocatura specializată în dreptul sportului, Gherdan și Asociatii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Tejan și Raul Ștefan Celmare.
Dispozițiile ședinței TAS, potrivit FRG:
FRG, Bărbosu , vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admisă.
2. Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect.
3. Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit.
4. Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus.
5. Alte solicitări sunt respinse
FRG, Voinea, vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă.
Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4.
Felicitări ambelor noastre gimnaste pentru rezultatul deosebit obținut la Jocurile Olimpice de la Paris!”, a declarat avocatul Sabin Gherdan.