Nicolae Dică a fost înlocuit cu Mihai Teja pe banca tehnică de la FCSB, după ce roș-albaștrii au încheiat anul la șase puncte în spatele liderului CFR Cluj. Dică (38 de ani) poate să revină rapid în Liga 1, la Concordia Chiajna.
Dorinel Munteanu s-a despărțit de Concordia Chiajna. Clubul ilfovean a făcut anunțul oficial și a motivat decizia cu rezultatele slabe din ultima perioadă.
FC Argeș (2015-2017) și FCSB (2017-2018) sunt echipele antrenate de către Nicolae Dică până acum.
"De sâmbătă, când am avut o discuție elocventă cu Dorinel și ne-am dat seama că s-ar putea să nu continuăm, ne-am gândit ce fel de antrenor ne trebuie. Azi vom decide, până diseară vom avea antrenor. Sunt antrenori care vor să vină, își doresc să vină, pentru că știu că există seriozitate la noi. Sunt vreo 6 nume pe listă, inclusiv cele vehiculate. Ne-am făcut socotelile, joi dimineață trebuie să ne prezentăm noul antrenor.
Nu am avut în gând să schimbăm antrenorul. Această situație a apărut la începutul anului, în urma discuțiilor pe care le-am avut patru zile la rând. Nu am reușit să găsim soluții comune și am ajuns la situația de a ne despărți. Noi puteam să demitem antrenorul după patru jocuri fără victorie, puteam să o facem din noiembrie sau decembrie, dar am vrut continuitate", a spus președintele Concordiei, Cristi Tănase, la DigiSport.
Tănase a recunoscut că pe listă se află Nicolae Dică, Adrian Falub și cehul Dușan Uhrin.
După 21 de etape din Liga 1, Concordia Chiajna ocupă penultimul loc în clasament, cu 17 puncte. Ilfovenii au cel mai slab golaveraj din campionat, -21.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News