Alte Eșaloane· 2 min citire

Mihai Popa, omul meciului în Gruia! Portarul de 20 de ani al Astrei a blocat campioana

mihai popa

mihai popa

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 ian. 2021, 22:22

CFR Cluj putea urca pe primul loc cu o victorie în meciul cu Astra, însă campioana a obținut doar o remiză. Portarul oaspeților, Mihai Popa, a fost omul meciului din Gruia.

Mihai Popa a avut cinci parade senzaționale în meciul cu CFR Cluj, iar Astra a plecat cu un punct mare din Gruia după remiza, scor 1-1, obținută.

Portarul în vârstă de 20 de ani a fost titular în condițiile în care Lazar este accidentat.

"Cred că am meritat acest punct, poate meritam și mai mult. Dacă eram atenți luam cele trei puncte. Lazar este un portar foarte bun și îl așteptăm alături de noi, vom vedea mai departe. M-am simțit foarte bine, toată lumea m-a încurajat, mi-a zis să mă bucur de fotbal, să fiu atent și să mergem mai departe" - a explicat portarul Astrei la finalul jocului.

Format la Academia Hagi, Popa a mai jucat la Farul și Rapid. În Giulești a fost sub formă de împrumut de la Astra.

Popa este portarul care a apărat poarta Rapidului în playoff-ul pentru promovare din Liga 2 în sezonul trecut. El a fost în poartă la meciul de pomină cu Petrolul, atunci când ploieștenii au ratat o lovitură de la unsprezece metri repetată de trei ori. Popa a parat primele două execuții și a fost eliminat pentru proteste atunci când arbitrul a decis repetarea și a treia oară.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Alte Eșaloane