Alte Eșaloane· 2 min citire

OFICIAL | Un nou transfer marca Ilie Poenaru! Clinceni a mai luat un fost jucător al FCSB-ului

Academica Clinceni

Academica Clinceni

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 12 iul. 2021, 20:03

Formația condusă de Ilie Poenaru continuă să surprindă pe piața transferurilor, astfel că a mai achiziționat un fost jucător trecut pe la echipa lui Gigi Becali!

Academica Clinceni a devenit deja un punct de reper pentru foștii fotbaliști de la FCSB, astfel că după Raul Rusescu, Cristi Tănase, Adi Popa, Florin Gardoș, Paul Pârvulescu și Lucian Filip, un alt jucător al "roș-albaștrilor" a ajuns în tabăra ilfovenilor.

William de Amorim, fost campion al României cu Astra Giurgiu, a semnat cu Academica un contract valabil pe două sezoane. Anunțul a fost făcut de către club în urmă cu câteva momente.

William de Amorim

"Academica Clinceni a mai reușit un transfer important. William de Amorim va juca pentru echipa noastră după ce a semnat un contract valabil doi ani. A câștigat o dată campionatul României. A ridicat și un trofeul al Cupei României și a câștigat de două ori Supercupa României. Toate trofeele au fost în perioada petrecută la Astra. Acum vine din Brazilia, de la Bento Goncalves. În România a evoluat la Astra Giurgiu și la FCSB. Am mai jucat la Xanthi, în Grecia, și la Altay, în Turcia", a fost anunțul făcut de Academica Clinceni.

Primele cuvinte ale lui De Amorim, după revenirea în România

"A fost greu, drum lung… am făcut vreo 32 de ore până să ajung aici. Dar sunt obișnuit, am mai făcut acest drum. E greu, dar am ajuns cu bine. A venit oferta de la Clinceni și am fost fericit. Se vede că echipa este respectată în România și pentru mine a fost plăcut să primesc oferta de la Clinceni.

(Ți-a fost dor de România?) Da, am fost aproape opt ani aici. Sunt și român, am pașaport. Am fost plecat de vreo cinci ani și chiar îmi era dor să vin, să mai joc aici. Să îmi văd prietenii. Da, mi-a fost dor de România!", a declarat William de Amorim.

Citește și OFICIAL | LUCIAN FILIP ȘI-A GĂSIT ECHIPĂ, DUPĂ DESPĂRȚIREA DE FCSB! VA JUCA LA O FORMAȚIE DIN PLAY-OFF

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Alte Eșaloane