Primarul ia măsuri după scandalul de la Poli Iași! "A venit momentul ca drumurile să se despartă"

mihai-chirica
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a intervenit în conflictul dintre directorul general al clubului Politehnica Iași, Horia Sabo, și președintele Adrian Ambrosie. Edilul a precizat că Sabo nu mai are niciun viitor la Iași, în urma declarațiilor făcute.
Horia Sabo a fost acuzat că nu a contribuit financiar în ultimele luni. În replică, finanțatorul a prezentat rezultatele mandatului său până la momentul actual, inclusiv datele financiare. Bugetul ieșenilor în acest sezon este de 4,5 milioane de euro.

"Decizia trebuie luată săptămâna aceasta! Foarte clar și foarte tranșant, într-o manieră publică și fără niciun fel de ocolișuri. Sigur, nu toată lumea va fi mulțumită de decizii, unii vor spune că e albă, alții că e neagră, dar până la urmă pe noi ne interesează culoarea clubului, care trebuie să rămână alb-albastru. La meciul cu FCSB, înainte de a merge la tribuna A m-am dus la tribuna B și am luat punctele de vedere ale celor care își plătesc an de an abonamentul la meci. După ce am luat pulsul, m-am întors la tribuna A și am spus <Asta e, oamenii văd lucrurile exact cum le văd și eu, prin urmare mergem pe direcția pe care ei ne-au propus-o>. Prin urmare, a venit momentul ca drumurile să se despartă, eu nu mai văd o formulă de conviețuire între tabăra susținută de Adrian Ambrosie și cea condusă de Horia Sabo", a spus Mihai Chirica, pentru un post de radio din Iași.
Primarul Iașiului a fost deranjat de jignirile repetate aduse de către Horia Sabo ieșenilor și clubului, menționând că o atmosferă bună este mai importantă decât un sprijin financiar.

"Nu suntem nici neam de bețivi, nici de hoți, nici de rupți în coate, nici alte jigniri pe care am avut ocazia să le aud. Într-o relație compromisă din punctul de vedere al imaginii, banii nu-și mai găsesc locul. Poate să vină și cu două camioane de bani și să le verse la ușa clubului. O familie care se respectă poate supraviețui cu cea mai mică sumă de pe planetă. Așa este și la club. Din punctul de vedere al modalității în care s-a pronunțat în spațiul public despre club, ieșeni și Iași, eu nu mi l-aș lua partener nici ca să trec trecerea de pietoni", a mai declarat Mihai Chirica la Radio HIT.
După 16 etape din Liga 1, Politehnica Iași se află pe penultimul loc în clasament. Antrenorul Flavius Stoican și căpitanul Andrei Cristea au subliniat că echipa riscă să retrogradeze dacă nu va fi liniște la nivelul conducerii.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























