Gaz Metan s-a impus acasă cu deja retrogradata Poli Iași, scor 4-2, în ultima etapă din sezonl Ligii 1.
Meciul de la Mediaș a fost unul cu totul special pentru un component al formației coordonate de Mihai Teja. Răzvan Pleșca a jucat ultimul său meci din cariera de jucător. Portarul ajuns la 38 de ani și-a anunțat în urmă cu ceva timp retragerea la finalul actualului sezon, iar astăzi a fost ultima dată când a stat între buturile porții lui Gaz Metan.
La finalul meciului, Pleșca a fost întâmpinat de coechipieri ca un adevărat erou, iar aceștia i-au scandat numele de mai multe ori, marcând astfel momentul pe care portarul cu peste 300 de meciuri în Liga 1 nu îl va uita vreodată. "Domnilor, a fost un privilegiu!", le-a spus simplu și profund colegilor săi în vestiar.
Răzvan Pleșca a fost crescut de FC Național și a debutat în Liga 1 la Poli Iași, unde a rămas până în 2010. Din acel an, cu excepția unui singur sezon (2015-2016), cariera vetenarului portar a fost legată de Gaz Metan. Pleșca a jucat 303 meciuri în prima ligă din România, dintre care peste 270 pentru formația din Mediaș.