Ronaldo Deaconu, fotbalist pe care stau cu ochii cei de la FCSB sau CFR Cluj, și-a depus memoriu după ce Gaz Metan Mediaș a înregistrat mai multe restanțe financiare la adresa sa.
Ilie Poenaru, antrenorul ardelenilor, a dezvăluit că a discutat cu jucătorul și i-au făcut anumite promisiuni care l-au făcut să se răzgândească în privința plecări de la Gaz Metan.
,,Am avut discuția asta cu el. I-am spus ce aveam de spus, rămâne între noi, dar într-o zi-două o să citiți altceva, va apărea altă știre. El a înțeles, a spus că a fost o decizie pripită și va apărea altceva în presă zilele următoare.'', a declarat Ilie Poenaru, după meciul cu CS Mioveni.
,,Împreună cu familia mea am decis să investesc într-o afacere imobiliară în Brașov, să rămân cu ceva după fotbal. Am depus memoriu pentru bonusuri, am primit asigurări de la club că lucrurile se vor rezolva.'', a precizat și Ronaldo Deaconu.
,,Ne-am prezentat ca o echipă de Liga 3, de fapt cred că jignesc echipele de Liga 3. Execrabil ne-am prezentat, ne lipsește constanța.
Probabil am crezut că avem toate cele trei puncte luate de dinainte, ei au fost mai agresivi, noi nu am jucat pe atuurile noastre și așa s-a scris meciul. Chiar și așa, puteam scoate un punct dacă eram mai liniștiți.
Nu ne macină problemele financiare, ne-am unit de când au apărut, nu cred că ne-au afectat pe noi și de asta nu am făcut un meci bun. Toată săptămâna ne-am pregătit bine, chiar nu-mi explic ce s-a întâmplat.'', a mai declarat Ronaldo Deaconu, după 0-1 cu CS Mioveni.