Mioveni va primi vizita celor de la Rapid etapa viitoare. Deși piteștenii au scăpat de retrogradare în acest sezon, aceștia promit că nu se vor lăsa pradă ușoară giuleștenilor. Rapid are nevoie neapărat de victorie dacă vrea să joace barajul pentru Conference League.
Daniel Barbu, directorul sportiv al celor de la Mioveni, a transmis un mesaj echipei bucureștene, precizând faptul că echipa lui Alexandru Pelici va da tot ce are mai bun.
„Nu se pune problema să lăsăm titulari pe margine!”
„Vom trata confruntarea cu Rapid ca pe orice altă partidă. Vrem s-o câștigăm. Nu se pune problema să lăsăm titulari pe margine, ca să le facem loc altora care au jucat mai puțin, n-avem suspendați sau accidentați. Vom juca serios. Cu tot ce avem mai bun!”, a declarat Daniel Barbu, potrivit gsp.
Mioveni ocupă locul 6 din play-out, primul loc salvabil, cu 28 de puncte, la 5 puncte distanță de locul 7, ocupat de Chindia.
Rapid este liderul play-out-ului, cu 39 de puncte, în ciuda eșecului din ultima etapă, acasă, cu FCU Craiova (2-3). În cursa pentru barajul de Conference League se află și Sepsi (locul 2, tot cu 39 de puncte), dar și Botoșani (locul 3, cu 38 de puncte).