Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că evaluarea federațiilor naționale pentru Jocurile Europene este de 12-14 medalii.
"Din discuțiile cu federațiile care vor participa la Jocurile Europene, putem vorbi despre 12-14 medalii. Să vedem dacă această evaluare a federațiilor este corectă sau nu. Pentru că se anunță o competiție foarte puternică", a afirmat Covaliu, prezent la o conferință de presă organizată cu ocazia găzduirii de către România a Campionatelor Mondiale de junioare la gimnastică ritmică (Cluj-Napoca 7-9 iulie).
El a subliniat însă că la Cracovia mai importante vor fi însă punctele care pot fi obținute în clasamentele de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
"În primul în rând ne dorim să obținem cât mai multe bilete de calificare la Jocurile Olimpice de anul viitor, mai exact puncte, deși nu se vor da la toate sporturile în concursul de la Cracovia. Ținând cont că vor fi 7.000 de sportivi la această ediție a Jocurilor Europene, un număr record, ne așteptăm să vedem forma sportivilor români pentru că acesta este un bun prilej de verificare al nivelului de pregătire, de evaluare până la Paris 2024. Sunt importante și punctele de calificare, dar și medaliile. La unele discipline la Cracovia vor fi Campionate Europene combinate cu Jocurile Europene... dar în primul rând aș pune punctele și calificările pentru Paris, fără a scăpa din vedere ocazia de a câștiga medalii pentru România", a precizat Mihai Covaliu.
România va participa la Jocurile Europene de la Cracovia Malopolska (21 iunie - 3 iulie) cu un lot format din 150 de sportivi, 74 la feminin, 76 la masculin, la 18 discipline sportive. La precedenta ediție a Jocurilor Europene, Minsk 2019, România a ocupat locul 26 în clasamentul final pe națiuni, cu 10 medalii, dintre care două de aur, trei de argint și cinci de bronz.