Alte Sporturi· 2 min citire

Medalii pentru România la Campionatele Europene de Lupte U-23

lupte

lupte

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 15 mar. 2022, 14:42

Delegația României a încheiat Campionatele Europene U-23 de lupte de la Plovdiv cu cinci medalii, aurul câștigat de Andreea Beatrice Ana (cat. 55 kg), argintul cucerit de Amina Roxana Capezan (cat. 65 kg), Maria Larisa Nițu (cat. 72 kg) și Krisztian Biro (cat. 74 kg, lupte libere).

 

 

Președintele Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a transmis rezultatele de la Campionatele Europene Under-23 de la Plovdiv, cinci medalii, dintre care una de aur, trei de argint și una de bronz, reprezintă un impuls fantastic pentru toți sportivii în competițiile internaționale care urmează.

,,Ar fi ideal ca rezultatele astea și atitudinea arătată să fie un nou început pentru luptele românești. Aceste medalii reprezintă un impuls moral fantastic pentru cei mai mici, juniori și cadeți, dar și pentru seniori. Pentru că un titlu continental îi obligă pe ceilalți să încerce să dea tot ce au mai bun la fiecare competiție", a afirmat Pîrcălabu pentru Agrepres.

,,Peste două săptămâni, la sfârșitul lunii martie, avem Campionatele Europene de seniori la Budapesta. Obiectivele noastre acolo sunt obținerea a cât mai multor medalii. Dar cel mai important este să avem atitudine, asta vreau. Să se lupte, să își dorească fiecare maximum, iar în condițiile astea sigur vor veni și rezultatele", a adăugat Răzvan Pîrcălabu.

 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News