Alte Sporturi· 3 min citire

VIDEO | Vicecampionul mondial Ovidiu Ionescu a jucat tenis de masă cu telefonul mobil

Ovidiu_Ionescu

Ovidiu_Ionescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 30 mai 2019, 15:49

Ovidiu Ionescu, vicecampion mondial în proba de dublu la tenis de masă, a reușit un număr de "magie" care l-ar face invidios și pe celebrul David Blaine. Sportivul a jucat tenis în parc folosind un telefon mobil pe post de paletă.

Ovidiu Ionescu a coborât zilele acestea printre fanii săi, într-un parc din Capitală, acolo unde a jucat tenis de masă cu adolescenții și cu un senior experimentat. Ionescu și-a surprins însă adversarii cu paleta neobișnuită folosită: în locul "instrumentului de lucru" clasic, buzoianul a jucat cu un telefon mobil!

https://www.youtube.com/watch?v=AvZB76CpFe8

După câteva partide încinse, în care și-a arătat toată măiestria ce l-a urcat pe a doua treaptă a podiumului mondial la Budapesta, în aprilie, campionul nostru s-a declarat încântat de experiență.

"Cred că nu mai jucasem în parc din clasa a VIII-a, așa că a fost inedit! Este extraordinar că am putut face asta în mijlocul Bucureștiului, într-un loc atât de relaxant. E o plăcere să îmi aduc aminte de anii copilăriei, când ieșeam și eu cu prietenii în parc, să jucăm puțin tenis de masă. Mă bucur că am avut ocazia să joc cu niște tineri de perspectivă, și sper că au savurat alături de mine aceste clipe", a spus Ovidiu.

https://www.youtube.com/watch?v=dSmTWn2xFug&feature=youtu.be&fbclid=IwAR0RdkLvJtTFZyUKhPxzdWL2X6N8Dzog0PDSFQW-HMz1jJtdL4XPBrRvyIo

Vrea o medalie "made in Tokyo"!

Aflat în pregătire pentru Jocurile Europene de la Minsk, din iunie, care îi pot aduce biletele la Olimpiadă, sportivul a glumit pe seama telefonului "made in China" cu care a jucat contra tinerilor.

"Chinezii sunt buni la aproape orice, de la tehnologie, la sport! De multe ori am jucat meciuri, împotriva unor prieteni, cu telefonul, cu parchetul, cu o tigaie. Este distractiv să încerci ceva nou. Pentru acești tineri a fost o provocare, au avut impresia că vor câștiga, însă iată că au avut o surpriză. Este interesant să mai schimbi uneori paleta cu alt instrument", a spus Ovidiu Ionescu.

https://www.youtube.com/watch?v=sVzCBgEu0LY

Până la confruntarea cu asiaticii de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Ovidiu se pregătește intens pentru marile dueluri care îl așteaptă.

"O medalie olimpică este visul meu, și chiar cred că suntem din ce în ce mai aproape de ea. Eu și Szőcs Bernadette, partenera mea de dublu mixt, care este numărul 1 la ora actuală în Europa, credem în șansa noastră. Cu acest gând intrăm în fiecare zi în sala de antrenament. Este visul suprem al oricărui sportiv să ia o medalie olimpică. Acum, la Jocurile Europene, va fi primul pas către Tokyo, și sperăm să obținem biletul direct", a spus vicecampionul mondial și european la tenis de masă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News