Italianul Valentino Rossi (42 de ani), multiplu campion mondial la MotoGP, a anunțat că se va retrage la sfârșitul acestui an.
“Am spus că voi lua o decizie cu privire la anul viitor după pauza de vară și am hotărât să mă retrag la finalul sezonului. Din nefericire, aceasta va fi ultima mea jumătate de sezon ca pilot de MotoGP. Și este dificil, este un moment foarte trist, pentru că este dificil să spun și să știu că anul viitor nu voi concura pe o motocicletă. Cred că am făcut asta 30 de ani, mai mult sau mai puțin”, a declarat Rossi, într-o conferință de presă.
“Anul viitor, viața mea se va schimba. Dar a fost grozav, m-am simțit foarte bine, a fost o călătorie lungă și a fost foarte distractiv. Am petrecut 25, 26 de ani în Campionatul Mondial, astfel că a fost minunat. Și am trăit momente de neuitat alături de toți băieții cu care lucrez”, a adăugat Rossi.
Foto: Profimedia
"E un moment foarte trist. E dificil să spun să și accept că la anul nu vor mai concura!", a spus Valentino Rossi, citat de BBC.