Echipa germană de baschet Bayern Munchen va disputa meciul său de debut în noul sezon din "Basketball Bundesliga" (BBL) pe un teren din cristale LED de înaltă tehnologie, o inovație care a fost testată luni de fostul baschetbalist Steffen Hamann, în prezența presei, informează EFE.
"Eram puțin îngrijorat că era prea ferm, dar vibrează aproape mai bine decât un parchet", a declarat fostul internațional german, după ce a testat noul teren timp de aproximativ cincisprezece minute.
Suprafața, care are două straturi de sticlă laminată cu o grosime de cinci milimetri și o folie de siguranță, recreează terenul de joc original, folosind linii de marcaj LED (Light Emitting Diode - dioda luminescenta) situate sub podea.
Terenul oferă, de asemenea, o elasticitate optimă și o absorbție a șocurilor pentru sportivi, precum și o aderență adecvată.
Suprapunerile, experiența grafică și posibilitățile de a proiecta tot ceea ce se poate imagina, de la statistici la videoclipuri, sunt "uimitoare", a declarat Hamann, citat de "Suddeutsche Zeitung".
Fanii baschetului vor putea asista la premiera mondială a acestei suprafețe de ultimă generație, vineri, cu ocazia meciului dintre Bayern Munchen și Mitteldeutsche BC.
https://www.youtube.com/watch?v=wKQRVbJ-DXU&ab_channel=m%C3%BCnchen.tv