Box· 1 min citire

Manny Pacquiao, înapoi în ring! Va boxa cu cel mai promițător pugilist

Manny Pacquiao

Manny Pacquiao

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 25 ian. 2021, 13:23

Ryan Garcia (22 de ani) a anunțat prin intermediul rețelelor sociale că va lupta împotriva lui Manny Pacquiao (42 de ani), la categoria ușoară.

Despre acest meci s-a vorbit de circa doi ani. Lupta ar putea avea loc în acest an, deoarece nici unul dintre boxeri nu mai are vreun alt meci programat, potrivit ringtv.com.

Filipinezul Manny Pacquiao a luptat în 71 de meciuri dintre care a câștigat 62, 39 prin KO, și are 7 înfrâgeri. Ultima luptă a lui Pacquiao a avut loc pe 20 iulie 2019 la categoria semi-mijlocie. Atunci, l-a învins pe Keith Thurman și a devenit cel mai în vârstă campion din istorie la acea categorie, iar la final a câștigat centura WBA.

De partea cealaltă, Ryan Garcia este unul dintre cei mai promițători boxeri din lume. A câștigat 21 de meciuri, dintre care 18 prin KO și nu a suferit nici un eșec. Ryan Garcia este americanan cu origini mexicane. În ultimul meci l-a învins pe englezul Luke Campbell, pe 3 ianuarie 2021 la categoria ușoară, și a primit centura WBC.

Citește și Războiul deschis dintre CSA Steaua și FCSB continuă: “Asta nu ne împiedică să jucăm în Ghencea!”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News