Furtuna Ciara face ravagii în Europa și afectează inclusiv fotbalul! Meciul Manchester City - West Ham United, programat astăzi, de la ora 18:30, în etapa a 26-a din Premier League, a fost amânat din cauza condițiilor meteo extreme.
Curse aeriene și feroviare au fost anulate sau suspendate astăzi în Europa din cauza unei furtuni de iarna, iar populația a fost sfătuită să nu iasă des din casă.
În Marea Britanie, țara cea mai afectată de această furtună, transportul aerian, feroviar și maritim a fost perturbat, pe fondul ploilor abundente și a vântului care atinge viteze de peste 130 km/h.
https://www.youtube.com/watch?v=lXzuckU8t9Y
"Ca urmare a condițiilor meteo și pentru siguranța fanilor și a staff-ului, meciul a fost amânat pentru o dată ce va fi comunicată în curând", a anunțat Manchester City.
https://twitter.com/ManCity/status/1226491300402356224
Furtuna Ciara a determinat, de asemenea, amânarea meciului Scoția - Anglia din Turneul celor Șase Națiuni la rugby feminin, dar și a curselor de cai și a meciurilor de fotbal feminin.
CITEȘTE ȘI -> Steven Gerrard, tot mai încântat de Ianis Hagi: „Eu nu eram așa tare la capitolul ăsta”