Clubul de fotbal AC Milan ar putea fi preluat de către miliardarii din cunoscuta familie Ricketts, care mai deține echipa americană de baseball Chicago Cubs. Consorțiul chinez care a cumparat clubul italian în 2017 se confruntă cu probleme financiare.
Compania de relații publice Edelman a anunțat că familia Ricketts este interesată de brandul AC Milan, "pentru o investiție pe termen mediu și lung", și vrea să creeze "o legătură solidă în acest oraș".
În aprilie 2017, Silvion Berlusconi a cedat clubul din Milano unui consorțiu de investitori din China, în schimbul a 800 de milioane de dolari.
Ulterior, președintele clubului, Li Yonghong, a contractat un împrumut în valoare de peste 300 de milioane de euro, pe care nu a reușit să-l returneze.
AC Milan, câștigătoare a șapte Ligi ale Campionilor, riscă sancțiuni din partea UEFA pentru că a încălcat regulamentele privind fair play-ul financiar. 'Rossoneri' ar trebui să joace în Europa League.
În 2017, formația milaneză a cheltuit peste 200 de milioane euro pe transferuri de jucători.
Potrivit cotidianului Gazzetta dello Sport, un alt investitor american este interesat să cumpere clubul AC Milan.