Cristiano Ronaldo a semnat cu formația saudită Al-Nassr până în 2025. Lusitanul a fost prezentat oficial la noua sa echipă.
Ladislau Boloni, cel care l-a promovat pe CR7 la prima echipă a lui Sporting Lisabona, a vorbit despre starul portughez. Iată ce a spus tehnicianul.
„Nu e puțin lucru!”
„Sunt sigur că nu vor exista probleme în ceea ce privește gradul de implicare și motivația. Arabia Saudită este principala forță a fotbalului din acea zonă.
Bineînțeles, nu o putem compara cu ligile de top din Europa. Aș zice că este la nivelul unor campionate bune spre medii. Spre exemplu, în ceea ce privește numărul de spectatori din tribune, campionatul din Arabia Saudită este peste cel din Belgia.
Succesul organizării Cupei Mondiale în Qatar va deschide cu siguranță multe uși fotbalului din zona arabă. Știu că au ambiții mari și cred că le pot îndeplini și fără scandal, cum a fost cazul în Qatar.
În plus, acum îl au de partea lor pe Ronaldo. Asta înseamnă că toată Portugalia le e alături. Nu e puțin lucru”, a declarat Ladislau Boloni, pentru nemzetisport.hu.