Campionate Externe· 2 min citire

Marius Șumudică, criticat după ce s-a despărțit de Rizespor: "S-a dus la o echipă fără valoare d-aia nu a reușit"

sumudica-rizespor

sumudica-rizespor

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 4 mar. 2021, 14:02

Marius Șumudică își serbează aniversarea cum nu se putea mai rău, chiar în ziua în care a împlinit 50 de ani, turcii de la Rizespor au anunțat despărțirea oficială de acesta!

Desemnat cel mai bun antrenor al Turciei la finalul anului trecut, Marius Șumudică se desparte de noua sa echipă, după doar câteva partide pe banca lui Rizespor.

Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal consideră că Marius Șumudică este un antrenor valoros dar îl critică pentru că a ales să meargă la o echipă mică cum este Rizespor.

"Părerea mea e că fără rezultate nu poți sta nicăieri, tăticu. Nu-i văita, au destui bani. S-au dus la echipe proaste, fără valoare, d-aia n-au reușit. Dacă au minte, așteaptă să antreneze o echipă bună.

Sumudica

Și Șumudică e antrenor valoros, mă mir că a dat chix aici. S-au grăbit, s-au bucurat la bani puțini pe termen scurt, nu bani mulți pe termen lung" a declarat Dumitru Dragomir pentru AS.ro.

Tehnicianul român în vârstă de 50 de ani a rămas fără victorie și după al optulea meci pe banca turcilor. După partida pierdută aseară, scor 1-2 contra fostei formații a lui Dan Petrescu, Kayseri.

Citește și OFICIAL | Turcii au anunțat despărțirea de Marius Șumudică! Mesajul postat de oficialii lui Rizespor

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News