Campionate Externe· 2 min citire

Premier League va introduce sistemul VAR din sezonul viitor

var franta croatia

var franta croatia

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 15 nov. 2018, 18:43

Cluburile din Premier League au ajuns la un acord de principiu pentru introducerea sistemului de arbitraj video (VAR) începând din sezonul 2019-2020. Tehnologia este folosită deja în Bundesliga și în Serie A.

În luna aprilie, cluburile din Anglia au votat împotriva implementării VAR din sezonul 2018-2019. A urmat o perioadă de testare a sistemului.

“S-au discutat în detaliu concluziile folosirii VAR în Cupa Angliei și Cupa Ligii Angliei, precum și în alte competiții din întreaga lume. Până la finalul acestui sezon va exista programul de testare non-live în Premier League”, se arată într-un comunicat al Premier League.

var-analiza

Cluburile vor trimite o solicitare la International Football Association Board și la FIFA pentru ca, din sezonul 2019-2020, să se folosească VAR în Premier League.

Sistemul de arbitraj video a fost utilizat cu succes la Cupa Mondială din Rusia, apoi a fost adoptat de campionatele din Germania și Italia. 

Cea mai importantă competiție europeană, Liga Campionilor, va implementa sistemul VAR din sezonul viitor. În schimb, Europa League va furniza această facilitate din stagiunea 2020-2021.

VAR (Video Assistent Referee) este o tehnologie care permite ca asistentul video (echipa este, de fapt, formată dintr-un arbitru asistent video și trei adjuncți) să-l alerteze pe arbitrul de centru pentru a elucida și remedia posibile faze controversate sau faze judecate greșit. VAR se aplică în patru situații: decizie cu privire la un eventual penalty, decizie cu privire la o fază de gol, decizie cu privire la eventuale cartonașe roșii sau decizie cu privire la identificarea jucătorilor care participă la partidă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News