Jiangsu Suning echipa condusă de Cosmin Olăroiu (51 ani) a reușit să se califice în finala Cupei Chinei!
Antrenorul român, Cosmin Olăroiu, a reușit o nouă performanță în China. După ce a câștigat campionatul cu Jiangsu Suning, acesta a ajuns și în ultimul act al Cupei Chinei, fiind astfel foarte aproape de a reuși eventul.
Jiangsu Suning s-a calificat în finala Cupei Chinei după victoria la penalty-uri împotriva formației Tianjin TEDA, și o va întâlni în ultima fază pe câștigătoarea semifinalei dintre Wuhan Zall și Shandong Luneng Taishan.
După 1-1 în tur, cele două formații au încheiat la egalitate, 0-0, și în timpul regulamentar de joc al manșei secunde, astfel că finalista s-a decis la loviturile de departajare unde echipa lui Cosmin Olăroiu s-a impus cu 4-2.
După calificarea în Cupa Chinei, patronul clubului Jiangsu Suning a declarat că va continua să facă investiții majore la echipă.
"Jiangsu Suning a câștigat campionatul, a scris o pagină de poveste în istoria clubului. Peste ani ne vom aminti cu plăcere despre această mare performanță. Acest trofeu nu va fi însă finalul unui ciclu, din contră. Va fi începutul a ceva măreț.
De acum înainte trebuie să ne luptăm an de an pentru titlu, să tindem și spre alte trofee. Vom investi și mai mult în dezvoltarea fotbalului din China, vom încerca să atragem și mai mulți tineri către acest sport”, a spus finanțatorul formației chineze.