Campionate Externe· 2 min citire

VIDEO | Sancțiune dură pentru Mbappe: "Aș face la fel!"

kylian-mbappe-nimes-psg-ligue-1-01092018_17hhd63rdpgz7168u1ypbaosnp

kylian-mbappe-nimes-psg-ligue-1-01092018_17hhd63rdpgz7168u1ypbaosnp

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 6 sept. 2018, 11:40

Kylian Mbappe a fost suspendat pentru trei etape după prima eliminare din carieră! Atacantul lui PSG și-a lovit un adversar în finalul meciului câștigat de parizieni, 4-2 în deplasare cu Nimes.

https://www.youtube.com/watch?v=G7-4CSB917g

Cel mai bun tânăr jucător de la Cupa Mondială și-a pierdut cumpătul în ultimele momente ale meciului cu Nimes. Fiindcă a fost lovit dur de un adversar, Mbappe a ripostat și a primit direct cartonașul roșu. La finalul partidei, tânărul atacant al lui PSG a declarat că nu regretă gestul făcut: "Aș face la fel și data viitoare, dacă faza s-ar mai repeta. Mi-aș cere scuze fanilor, însă nu pot tolera astfel de intrări, nu poți face asta pe un teren de fotbal. Nu ar fi fost nicio problemă dacă ar fi avut vreo intenție de a juca mingea, însă el nu a avut această intenție, toți am văzut asta"

Adversarul, sancționat drastic

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste din Franța nu a avut milă de starul lui PSG. Mbappe a primit trei etape de suspendare și va rata partidele cu Saint-Etienne, Rennes și Reims. Nici adversarul care l-a lovit pe Mbappe nu a scăpat. Savanier a fost suspendat pentru cinci etape!

Transferat pentru 180 de milioane de euro de la Monaco, Kylian Mbappe a înscris în actualul sezon 4 goluri în primele trei etape din Ligue 1. Starul lui PSG și-a trecut deja în cont și două pase decisive.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Benzema și Bale au înflorit după plecarea lui Ronaldo! Recordurile stabilite de cei doi

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News