CFR Cluj· 2 min citire

Alex Chipciu, despre salariul său uriaș de la CFR: „Ai de pierdut pe parte fotbalistică și ca imagine. Eu mi-am ales treaba asta"

Alex Chipciu, sursa foto: CFR TV

Alex Chipciu, sursa foto: CFR TV

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 24 ian. 2022, 12:44

În partida cu FCSB, Alex Chipciu a intrat în minutul 69, în locul lui Valentin Costache, și a marcat contra fostei sale echipe, în minutul 77.

Prin golul său, CFR Cluj prelua conducerea la 3-2. Însă victoria a fost spulberată în ultimul minut al prelungirilor, atunci când Valentin Gheorghe restabilea egalitatea pe tabelă, iar meciul se termina 3-3.

La finalul duelului care a avut loc pe Arena Națională, Alex Chipciu a fost chestionat, printre altele, și despre salariul său, unul dintre cele mai mari din Liga, un subiect ce naște multe discuții și dezbateri.

Alex Chipciu

Fotbalistul de 32 de ani a ajuns în Gruia în luna ianuarie a anului 2020, liber de contract, și a dezvăluit că este pe cale să-și prelungească înțelegerea cu CFR Cluj.

CITEȘTE ȘI -->> Dan Petrescu, exasperat după ce echipa sa a ratat victoria în prelungiri: „Titlul se va duce în altă parte dacă vom continua așa”

"În aceste moment sunt aproape să rămân la Cluj mai mult timp. Salariul meu a fost (n.r. problema) de când m-am apucat de fotbal și până acum. Am avut salariu mare și la Anderlecht, și la Steaua. E normal să apară astfel de... Trebuie să-ți și asumi când ai salariul mare.

Clar ești pe minus ca realizări, trebuie să faci orice ca să joci bine și atunci când joci bine nu o să fii lăudat, când joci prost, o să fii cel mai criticat. Dar sunt confortabil cu treaba asta și îmi doresc să am evoluții bune indiferent de ce se vehiculează pe lângă.

Chipciu

Dar, clar, ai și de pierdut pe parte fotbalistică și ca imagine. Câteodată contează și asta, dar asta este, merg înainte, eu mi-am ales treaba asta", a declarat Chipciu, la finalul meciului FCSB - CFR Cluj.

CITEȘTE ȘI -->> Alex Chipciu nu a uitat unde a făcut performanță: ,,A fost o senzație ciudată!” Ce spune despre un transfer la CS U Craiova

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CFR Cluj