Mario Camora a fost convocat în premieră la echipa națională a României, după ce a obținut cetățenia română. Fundașul cu origini portugheze a sărbătorit calificarea în grupele Europa League cu CFR Cluj.
Campioana României a învins campioana Finlandei, KuPS, scor 3-1, pe arena 'Dr. Constantin Rădulescu'.
Rondon (5', 56') și Debeljuh (42') au înscris pentru CFR Cluj.
https://www.youtube.com/watch?v=10AHYMK2LcA
"O victorie importantă. Doi ani la rând jucăm în grupele Europa League. E o performanță foarte bună pentru fotbalul românesc. Cred că echipa aceasta a demonstrat că are valoare să ajungă aici și felicit pe toată lumea. Dedic această victorie suporterilor, ne-ar plăcea să fie lângă noi, la stadion.
Sincer, nu știam multe despre adversari. Mă bucur pentru atacanți, e important ca ei să dea gol.
Sincer, mi-aș dori echipe de renume în grupe. Am demonstrat că putem să ne batem cu oricine. Poate Milanul lui Zlatan!
E o mândrie pentru mine să fiu convocat la echipa națională a României. O să dau totul, așa cum am făcut la CFR. Dar până atunci trebuie să mă gândesc la meciul cu Viitorul. Sunt un jucător constant, dar important e ce fac la club", a spus Mario Camora, la finalul partidei.
https://www.facebook.com/cfr1907/photos/a.10154764392721205/10157135395371205/?type=3&theater
Mario Camora (33 de ani) vine la echipa națională pentru meciurile importante cu Islanda (play-off-ul pentru EURO 2020), Norvegia și Austria (din Liga Națiunilor).
https://www.facebook.com/NationalaRomanieiOfficial/photos/a.267485446762406/1727194390791497/?type=3&theater